ÎNCHEIEREA

 

Valoarea unei opere se poate stabili fie cunoscând înrâurirea ce ea a exercitat-o în timpul când s’a realizat, fie urmărind influenţa ei asupra realizărilor de mai târziu, sau concordanţa principiilor ei cu gândirea modernă.

Este evident că în cazul când opera îndeplineşte toate aceste condiţiuni, valoarea ei este cu atât mai mare.

Acesta poate fi şi cazul operei realizată de Haret. Reforma sa şi îndrumarea ce o dă şcoalei, privită în raport cu împrejurările şi starea de fapt a timpului, când se realizează, putem spune că nu a schimbat, ci a transformat o întreagă situaţie.

În grija ce-l preocupă pentru îndrumarea societăţii româneşti, Haret îmbrăţişează mai toate manifestările ei. Spiritul de organizare care să definească bine rolul funcţiunii fiecărei instituţii culturale, se accentuiază şi pătrunde în manifestările lor.

Biserica se bucura de aceeaşi atenţie din partea lui Haret, ca şi şcoala, şi e pusă în situaţia ca rolul ei, în păstrarea credinţei strămoşeşti să fie asigurat.

Şcoalele de arte (bellearte, conservatorul,  arhitectura, teatrul) trebuiau să devină instituţii pentru cultivarea spiritului artistic naţional.

Creaţiunile artei naţionale, dela cusătura de pe iea fetei de sat, până la pictura de pe cel mai măreţ monument, trebuiau să se păstreze, pentrucă ele cuprindeau manifestarea spiritului artistic naţional. De aci înfiinţarea muzeului de artă naţională.

Învăţământului i se pun noui principii de bază, care îl aşează în adevăratul rol, acela de factor de progres al societăţii. E adaptat principiilor pedagogice ale timpului şi în acelaşi timp cerinţelor naţionale. I se dă un echilibru în desvoltarea diferitelor sale ramuri şi o structură cât mai adecvată scopului urmărit de fiecare fel de şcoală. Spiritul naţional ce-l infiltrează învăţământului a format atmosfera caldă în care s’au format atâtea generaţii şi care au contribuit la realizarea idealului naţional.

Îndrumarea pedagogică ce o dă şcoalei, introduce în ea vieaţa, o regenerează.

Spiritul democratic, în baza căruia urmăreşte răspândirea culturii în toată masa naţiunii, face din opera sa, o operă de luminare a poporului, a cărui ridicare o dorea şi pe domeniul economic şi politic, pentru întărirea însăşi a naţiunii.

Prin toate acestea el indică calea ce trebue să o urmeze societatea românească, pentru a-şi câştiga prestigiul cultural, să-şi menţină tăria caracterului naţional şi să-şi asigure independenţa economică, calităţi ce-i garantează progresul în desvoltarea sa.

Toate aceste manifestări în varietatea lor: credinţa, arta, cultura, economia etc. se subsumează, pulsează spre o unitate, spre un ideal naţional: ridicarea şi întărirea neamului.

Şi dacă – după d-l Prof. Găvănescu – „educator ideal ar fi acela care, pătruns de spiritul ce conduce evoluţia omenirii în genere, ar cunoaşte de aproape trebuinţele concrete ale societăţii mai restrânse, ce e chemat a educa, şi ar şti cum să procedeze spre a îndrepta acest mic cerc uman, în direcţia evoluţiei general omeneşti, păstrând caracterul specific al individualităţii etnice”[1], Haret, prin opera şi activitatea sa, depăşeşte rolul obişnuit al omului politic şi trece în rândul celor care au gândit şi activat la progresul societăţii omeneşti prin cultură.

Cunoscând realităţile societăţii româneşti şi fixând idealul către care trebue să tindă aspiraţiunile ei, activează la schimbarea şi îndrumarea lor spre acest ideal.

Prin aceasta rolul său se confundă cu acela de îndrumător, de educator al societăţii româneşti, în spiritul naţional.

„Nici într’o ţară – se exprimă o revistă germană (Taglische Runschau), analizând opera şcolară a lui Haret – nu este aşezată instrucţia publică şi întreaga operă de educaţie prin şcoală în toată întinderea sa, pe bază atât de naţională, ca în România. Întregul edificiu este pătruns de spiritul acestui bărbat, al profesorului dela Universitatea din Bucureşti, d-l Spiru Haret. Decenii întregi a fost el ca profesor, în repetate rânduri ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice, centrul către care se îndrepta şi dela care pleca întreaga activitate de educaţie naţională a României.

Cu o claritate şi o preciziune exemplară s’a pronunţat el asupra necesităţii unei educaţiuni naţionale”[2].

Privită astfel, acţiunea lui Haret depăşeşte cadrul timpului şi al circumstanţelor în care s’a realizat. Principiile sale au trasat o linie, pe care trebue să o urmeze învăţământul naţional în desvoltarea sa şi dela care noile reforme şcolare nu s’au abătut. Astfel, dacă ne referim la reforma învăţământului primar şi normal, spiritul acestei legi continuă spiritul dat de Haret.

Şcoala primară e unitară pe tot întinsul ţării, obligatorie şi gratuită pentru toţi copiii dela sate şi oraşe de orice condiţiuni sociale. Aceasta pentrucă „statul modern democrat voeşte ca toţi cetăţenii, fără deosebire de credinţe religioase, stare economică sau socială, să participe efectiv la vieaţa politică şi ca toate valorile dela sate, ca şi dela oraşe să poată circula nestânjenite, pentru ca fiecare să poată contribui în măsura puterilor şi aptitudinilor sale, la progresul ţării”[3]

Şcoala e considerată ca mijlocul prin care se poate contribui la unificarea sufletului românesc. Ea „trebue să provoace pretutindeni o premenire a sufletelor; să trezească conştiinţa naţională la cultura şi vieaţa românească şi să închege unitatea sufletească a tuturor Românilor. Numai luminând şi întărind conştiinţa naţională, la toate asalturile din afară şi dinnăuntru, ne vom asigura trăinicia stăpânirii noastre în noile graniţe ale regatului”[4]. Rolul şcolii de a culturaliza masele, nu e neglijat, ci din contră intensificat prin ridicarea cursurilor şcolare primare la 7 ani, prevăzând totdeodată înfiinţarea şcoalelor şi cursurilor de adulţi.

Prin felul cum se organizează ciclul superior al şcoalelor primare[5], principiul, legătura între şcoală şi vieaţă e menţinut, el fiind de altfel unul din principiile fundamentale ale noii reforme şcolare.

În ce priveşte principiul individualizării educaţiei legea prevede înfiinţarea şcoalelor şi claselor speciale pentru copii debili şi anormali edacabili[6].

Spiritul metodei metodei active este clar exprimat în regulamente şi legea învăţământului primar şi normal[7].

Iar pentru a se evidenţia temeinicia ideilor de care era călăuzit Haret, la întocmirea programelor, să se consulte programa analitică a şcoalei normale şi raportul introductiv[8] al d-lui Prof. Antonescu, preşedintele comisiunii, care a întocmit această programă după cerinţele pedagogiei moderne.

Nici legea învăţământului secundar nu se depărtează mult dela spiritul legii lui Haret.

Învăţământul secundar e considerat în noua lege, tot aşa de mult indicat ca şi celălalt învăţământ, „să formeze sufletul şi să modeleze mintea tinerelor generaţiuni, desvoltând sentimentul naţional şi dragostea de ţară”[9].

Legea menţine în organizarea liceului cele două cicluri de cultură generală stabilite în legea lui Haret.

Gimnaziul este considerat ca inelul de legătură între diferitele ramuri de învăţământ. El „formează o bază comună, de unde se alimentează cele două ramuri de învăţământ teoretic şi practic”[10].

Iar dacă liceul devine unic în noua organizare, înlăturându-se trifurcaţia, pe care Haret o făcuse pentru a combina cele două curente, clasicismul şi realismul, destul de accentuate atunci, se datoreşte şi faptului că rolul liceului de a da o cultură generală completă, a căpătat o înţelegere mai generală. De altfel tendinţa spre unificare o arătase şi Haret prin creiarea secţiei moderne, care poate fi considerată un pas spre liceul unic.

În ce priveşte pregătirea şi recrutarea corpului didactic, legea păstrează aceleaşi principii. Chiar şi examenul de bacalaureat, cu care actuala lege înlocueşte examenul de absolvire, prevăzut de legea lui Haret, păstrează acelaşi spirit, în forma principială, fiind considerat că are scopul „de a verifica cunoştinţele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante, a dovedit influenţa studiilor făcute asupra formării cugetării lor”[11].

În practică însă, după felul cum a fost regulamentat, el se abate dela spiritul legii şi al principiului culturii formale, devenind un examen, nu de sinteză, care să favorizeze controlul corelaţiunilor, ci mărginit tot la chestiunile din programa analitică[12]. Dar această abatere nu face decât să scoată în evidenţă principiul pedagogic de care era călăuzit Haret asupra acestui examen.

Faptul că am găsit reflexul principiilor lui Haret în noile legiuiri şcolare, nu ne duce la afirmarea că opera sa a inspirat cu totul aceste reforme, ci la afirmarea superiorităţii gândirii pedagogice a lui Haret, ale cărui principii îşi justifică temeinicia atât prin faptul că ele au produs o transformare a situaţiei de atunci, cât şi prin aceea că ele sunt asemenea acelora care stau la baza noilor reforme, inspirate din gândirea pedagogică a timpului. Superioritatea gândirei lui Haret e cu atât mai mare cu cât ea nu se mai circumscrie într’un anumit timp, ci depăşind momentul istoric, intră în domeniul gândirii pedagogice moderne.

Problema culturalizării maselor, este azi o preocupare de ordin general. E drept că nu se bucură de aceeaşi ……………… înţelegând prin aceasta întreg învăţământul primar, secundar. Realizarea ei însă, aşa cum a înţeles-o Haret, o găsim preconizată cu destulă convingere de d-l Prof. Antonescu.

„Reuşita va depinde în primul rând de alegerea forţelor vii, chemate să înfăptuiască culturalizarea. Dacă acestea vor fi căutate altundeva decât în şcoală – înţelegând prin aceasta întreg învăţământul primar, secundar, universitar – şi dacă oficiul de îndrumarea operei de culturalizare va fi izolat, ca instituţie aparte, de centrul care conduce întreaga şcoală românească, Ministerul Instrucţiunii, avem convingerea fermă că nu se va ajunge la nici un rezultat. Agenţii răspânditori de cultură în masele poporului, trebue să fie în primul rând tot aceia care răspândesc cultura înlăuntrul şcoalei[13].

Concepţia şcoalei democratice şi naţionaliste, pe care o expună Haret cu toată convingerea, că individul trebue educat astfel ca să se solidarizeze cu aspiraţiunile comunităţii etnice, este azi aproape generală. În toate statele conştiente de faptul că „în vieaţa popoarelor de azi ideia de solidaritate în jurul naţiunii este forţa care sprijină aspiraţiunile cele mai scumpe”[14], se fac silinţe şi se urmăreşte tocmai această solidarizare a indivizilor cu aspiraţiunile naţiunii.

Concepţia naţionalistă la noi, şi care e opusă umanitarismului cosmopolit, e susţinută de d-l Prof. Antonescu, convins că numai când naţiunile îşi păstrează individualitatea lor etnică, pot tinde spre acel umanitarism naţional „care duce la întărirea raporturilor dintre naţiuni, tocmai fiindcă e clădit pe baza iubirii de patrie şi naţiunea proprie, căci numai o naţiune care se iubeşte pe sine, poate iubi sincer şi pe altele şi poate deci inspira încredere popoarelor doritoare de raporturi paşnice”[15].

Haret, plin de cel mai înalt idealism, animat de cele mai frumoase aspiraţiuni ale naţiunii, încălzit de cea mai curată dragoste de popor pe care îl dorea în continuă ascensiune, se proectează pe orizontul trecutului nostru cultural, ca un far ce orientează calea naţiunii spre umanitate printr’un naţionalism conştient şi curat.

La convingerea raţională din care pornea toată activitatea sa, se adaugă toată convingerea intimă, afectivă, credinţa sa, că viitorul acestei naţiuni va fi asigurat numai prin opera de ridicare culturală, morală şi economică a poporului.

Şi prin toate acestea, Haret este un pedagog naţional.

 

BIBLIOGRAFIE

 

Spiru C. Haret	– Raport către M.S.Regele, 1903
Spiru C. Haret	– Raport către Minist. Instruc. 1884
Spiru C. Haret	– Mécanique Sociale, 1910
Spiru C. Haret	– Chestiuni de învăţământ, 1897
Spiru C. Haret	– Schimbarea legilor instruc., 1901
Spiru C. Haret	– Aplicarea legii învăţământului sec. sup., 1899
Spiru C. Haret	– Locale de şcoli primare, 1899
Spiru C. Haret	– Dela congresul corpului didactic primar, 1905
Spiru C. Haret	– Chestia ţărănească, 1905
Spiru C. Haret	– Pagini de istorie, 1906s
Spiru C. Haret	– Raport adresat M.S. Regelui asupra activităţii învăţământului şi preoţi în răscoalele din 1907
Spiru C. Haret	– Şcoala naţionalistă, 1907
* * *	– Lui Spiru C. Haret, Volumul Omagial, 1911
G.G. Antonescu	– Istoria pedagogiei, 1927
G.G. Antonescu	– Pedagogia generală, 1930
G.G. Antonescu	– Din problemele pedagogiei moderne, ediţia II-a, 1930
G.G. Antonescu	– Educaţie şi cultură
G.G. Antonescu	– Buletinul Sem. de pedagogie, 1928-1929
G.G. Antonescu	– Buletinul Sem. de pedagogie, 1929-1930
I.C. Petrescu	– Şcoala activă, ediţia I-a, 1926
I.C. Petrescu	– Problema selecţiei şi şc. democratică
I. Gabrea	– Naţionalismul creator. Educaţia şi învăţământul în Rusia Sovietică
N. Iorga	– Istoria învăţământului românesc, 1928
I. Simionescu	– Spiru Haret, Bibl. „Cunoştinţi folositoare”, No. 22
I. Simionescu	– Oameni aleşi, vol. II
G. Ţiţeica	– Din vieaţa şi activitatea lui S. Haret. Analele Academiei Române, 1914
D. Dumitrescu-Iaşi	– Revista pedagogică, 1891-1892
Şt. Zeletin	– Naţionalizarea şcoalei
P.P. Negulescu	– Reforma învăţământului, ediţia II-a, 1927
E. Demolins	– L’education nouvelle
G. Adamescu	– Problema educaţiei populare
G. Bogdan-Duică	– Seminarul pedagogic, 1905
Şt. C. Mihăilescu	– Încercări critice asupra învăţământului primar, 1893
Şt. C. Ioan	– Raport general asupra învăţământului primar, 1896/97
N. Pandele	– Starea înv. pub. secundar la finele anului 1880-1881 după raportul comisiunilor
I. Comenius	– Magna, trad. De P. Gârboviceanu
C. Anghelescu	– Legea învăţământului normal primar cu expunere de motive, 1925
C. Anghelescu	– Legea învăţământului secundar, idem, 1928
C. Anghelescu	– Programa analitică a şcolii normale, 1925
A. Creangă	– Activitatea ştiinţifică a lui S. Haret, „Revista generală a învăţământului”
I. Biber, C. Lascăr	– Colecţia de legi şi regulamente, 1864-1901
* * *	– Legea învăţământului primar, 1893
* * *	– Legea învăţământului primar, 1894
* * *	– Legea învăţământului secundar superior, 1898
* * *	– Legea învăţământului profesional, 1899
* * *	– „Revista generală a învăţământului” 1905-1929
* * *	– Revista „Albina” 1902-1906
* * *	– Revista „Convorbiri didactice”, No. 7-8-190

 

 

 

 

[1] I. Găvănescu, Curs de pedagogie, 1923, pag. 16

[2] Citat din reproducerea făcută în Revista generală a învăţământului, 1908-1909

[3] Dr. C. Anghelescu, Expunerea de motive la Legea învăţământului primar, 1924, pag. 5

[4] Idem, pag. 4

[5] Vezi art. 56 B din lege

[6] Vezi cap. VI, art. 102 din Legea învăţământului primar

[7] Vezi G. Antonescu, Educaţie şi cultură, pag. 16

[8] Revista generală a învăţământului No. 9, 1924, pag. 614

[9] Dr. C. Anghelescu, op. citat

[10] Expunere de motive lege, 1928, pag. 187

[11] Leg. în sec., art. 21

[12] Vezi G.G. Antonescu, Ed. şi cult., pag. 71-77

[13] G.G. Antonescu, Educaţie şi cultură, pag. 31

[14] Nu există subsolul de la 14

[15] G.G. Antonescu, Educaţie şi cultură, pag. 220